Intra in cont
Curs Valutar

Pentru a vedea imaginile video trebuie sa instalati Adobe Flash Player.


Scandal in firma subprefectului Daniel Moruzi. Unul dintre asociatii de la Casa Painii i-a dat in judecata pe Daniel Moruzi si pe fratele acestuia, Florian Moruzi, asociat si el la aceeasi firma, din cauza unor neintelegeri financiare. Brindusa Hinkerohe sustine ca a investit 120.000 de euro in Casa Painii, insa, timp de patru ani, nu a primit nici dividende, nici informatii despre afacere. Ea vrea sa se retraga din societate, insa sustine ca partenerii refuza sa ii restituie macar banii investiti. Brindusa Hinkerohe si fostul sau sot, decedat in luna noiembrie a anului trecut, au investit, in 2006, 120.000 de euro in Casa Painii, achizitionind 20% din partile sociale ale firmei. Ei au sperat ca afacerea sa fie de viitor si sa le aduca un anumit profit. Numai ca socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din tirg. Cei doi soti, ambii cetateni germani, au constatat ca investitia facuta nu le aduce avantaje, iar in 2008 cer sa se retraga din asociere, solicitind sa li se restituie investitia. Subprefectul Daniel Moruzi si fratele acestuia, Florian, au incheiat un contract de promisiune de vinzare a partilor sociale detinute de familia Hinkerohe, care prevedea restituirea banilor in rate. Fratii Moruzi au achitat o parte din suma, insa in luna octombrie a anului trecut au suspendat plata. Ulterior, sotul Brindusei Hinkerohe a decedat, iar femeia a devenit unic mostenitor al sotului ei. Ea incearca acum sa isi recupereze banii, insa, pentru ca nu a ajuns la o intelegere amiabila, a apelat la instanta Subprefectul Moruzi a refuzat sa ofere o declaratie oficiala pe aceasta tema, insa a recunoscut datoria catre asociata sa. El sustine ca o astfel de plata va fi facuta numai la finalul procesului cu Brindusa Hinkerohe, in care reclamanta cere si daune de 600.000 de euro. L. Lupascu/ O. Negura
08 Septembrie 2010
Adauga un comentariu


Cod de securitate: Completati caracterele din imagine
in casuta alaturata
Ne gasiti la Hotel Rapsodia (ultimul etaj), la telefon 0231/53 11 01 si redactie@telembt.ro

Tele M poate fi receptionat
- direct din eter, cu o simpla antena de camera, pe canalul 35, frecventa 583 Mhz;
- in municipiul Botosani prin intermediul companiei UPC Banda UHF frecventa 671,25 Mhz si a societarii de cablu Lidas (tel.511777).
- in orasul Saveni, prin intermediul societatii TVS Saveni (tel.54.11.66)
- in orasul Darabani si comunele Concesti, Paltinis si Radauti Prut prin intermediul firmei Darmir (tel.63.13.13)
- in orasul Flaminzi si in comunele Prajeni, Copalau, Baluseni, Frumusica, prin intermediul firmei C & E CO Flaminzi (tel.55.21.25)
- in orasul Bucecea, prin intermediul companiei UPC
- in comunele Baluseni, Braesti, Cosula, Cristesti, Curtesti, Dingeni, Dimacheni, Leorda, Mitoc, Lozna, Nicseni, Mihai Eminescu, Rachiti, Roma, Sendriceni, Stauceni,Vaculesti, Ungureni si Unteni prin intermediul societatii Real TV (tel.51.05.03) - in comunele Stiubeni, Vorniceni, Vlasinesti, Hanesti, Draguseni, Cotusca, Viisoara, Radauti Prut, Avrameni, Manoleasa prin intermediul societatii TVS Saveni (tel.54.11.66)
- in comunele Stauceni, Sulita, Blandesti, Lunca, prin intermediul societatii Cable Vision Sulita (tel.573434)
- in comunele Vorona, Tudora, Vladeni, Corni, prin intermediul societatii Argus CATV (tel.53.49.44)
- in comunele Ibanesti, Cristinesti, George Enescu prin intermediul SC MEDIA VISION SRL (tel.0720.081.373)
- in comuna Suharau prin SC NET-GOUP SRL(0728.019.848)
- in comunele Broscauti, Carasa Corlateni prin SC TEOMAR SRL (0231.621.722)
- in localitatile din jud. Botosani: Varful Campului, Ionaseni, Lunca, Maghera, Pustioaia, Candesti, Stanca, Zamostea, Talpa, Mihaileni, Silauti, Paraul Negru, Rogojesti, Vladeni Dersca si din Jud. Suceava Zvoristea, Buda, Dealu, Serbanesti, Slobozia, Stana, Zamostea, Badranei, Ciomartan, Niconi, Tautesti, Gramesti, Balinesti, Verbia, Marigeni, Granicesti, Romanesti, Iacobeni, Dumbrava, Batcauti, Gropeni, Negostina, Satu Mare, Tibeni, Calafindesti, Botosenita Mare, Botosenita Mica prin intermediul firmei SC CO.CO.SRL
Daca societatea de cablu la care sunteti abonat nu are Tele M in grila de programe, atunci cereti preluarea postului. Acest lucru este gratuit.

Pentru receptionarea Tele M nu trebuie sa platiti nici un abonament si nici o alta taxa.