In ciuda precipitatiilor de care am avut parte in ultimele zile, autoritatile sunt ingrijorate in privinta temperaturilor din luna mai care, potrivit specialistilor, au fost mult prea ridicate pentru aceasta perioada a anului. In acest sens Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta s-a intrunit ieri intr-o sedinta extraordinara, pentru a pune la punct planul de masuri pentru prevenirea, diminuarea si combaterea efectelor secetei sau ale caniculei. Deocamdata insa, in judetul Botosani nu a fost anuntat riscul unor temperaturi extreme in aceasta vara. Anul 2009 a fost anuntat de catre meteorologi unul extrem de secetos pentru intreaga tara. Din aceste considerente, desi nu este consemnat ca zona de risc major in acest sens, Comitetul pentru Situatii de Urgenta al judetului Botosani pune la punct un plan de masuri pentru prevenirea efectelor unei eventuale secete sau canicule. Astfel ca in sedinta de ieri a Comitetului s-au discutat atat masuri ce urmeaza a fi puse in aplicare de la 1 iunie, dar si cele ce vor fi aplicate in timp, pe durata verii, in functie de vreme, astfel incat nocivitatea temperaturilor extreme sa afecteze cat mai putin populatia.
Una din problemele importante ridicate ieri, si care ar putea persista pe perioada unei eventuale secete, este aceea a agriculturii, adica a neasigurarii culturilor de catre agricultori. Ingrijorarea autoritatilor locale are la baza efectele inundatiilor din vara anului trecut, cand sute de hectare de culturi au fost distruse, iar despagubiri au fost foarte putine si doar la cei care aveau culturile asigurate.
In judet, majoritatea agricultorilor cu suprafete de peste 4,5 hectare si-au asigurat culturile. Problema in acest sens se pune pentru micii agricultori, cei care trudesc pe palma de pamant pe care o au si care, din motive mai mult sau mai putin independente de ei, nu si-au facut asigurare.
Constienti sau nu de existenta unor astfel de asigurari pe culturi, cert este faptul ca doar asa agricultorii pot primi despagubiri in caz de calamitati naturale. In medie, asigurarea unui hectar costa intre 50 si 100 de lei, in functie de cultura, iar despagubirile se acorda in proprtie de pana la 70% din valoarea productiei preconizate.
Madalina Baltoi
Romeo Vacariu
Adauga un comentariu

Tele M poate fi receptionat
- direct din eter, cu o simpla antena de camera, pe canalul 35, frecventa 583 Mhz;
- in municipiul Botosani prin intermediul companiei UPC Banda UHF frecventa 671,25 Mhz si a societarii de cablu Lidas (tel.511777).
- in orasul Saveni, prin intermediul societatii TVS Saveni (tel.54.11.66)
- in orasul Darabani si comunele Concesti, Paltinis si Radauti Prut prin intermediul firmei Darmir (tel.63.13.13)
- in orasul Flaminzi si in comunele Prajeni, Copalau, Baluseni, Frumusica, prin intermediul firmei C & E CO Flaminzi (tel.55.21.25)
- in orasul Bucecea, prin intermediul companiei UPC
- in comunele Baluseni, Braesti, Cosula, Cristesti, Curtesti, Dingeni, Dimacheni, Leorda, Mitoc, Lozna, Nicseni, Mihai Eminescu, Rachiti, Roma, Sendriceni, Stauceni,Vaculesti, Ungureni si Unteni prin intermediul societatii Real TV (tel.51.05.03) - in comunele Stiubeni, Vorniceni, Vlasinesti, Hanesti, Draguseni, Cotusca, Viisoara, Radauti Prut, Avrameni, Manoleasa prin intermediul societatii TVS Saveni (tel.54.11.66)
- in comunele Stauceni, Sulita, Blandesti, Lunca, prin intermediul societatii Cable Vision Sulita (tel.573434)
- in comunele Vorona, Tudora, Vladeni, Corni, prin intermediul societatii Argus CATV (tel.53.49.44)
- in comunele Ibanesti, Cristinesti, George Enescu prin intermediul SC MEDIA VISION SRL (tel.0720.081.373)
- in comuna Suharau prin SC NET-GOUP SRL(0728.019.848)
- in comunele Broscauti, Carasa Corlateni prin SC TEOMAR SRL (0231.621.722)
- in localitatile din jud. Botosani: Varful Campului, Ionaseni, Lunca, Maghera, Pustioaia, Candesti, Stanca, Zamostea, Talpa, Mihaileni, Silauti, Paraul Negru, Rogojesti, Vladeni Dersca si din Jud. Suceava Zvoristea, Buda, Dealu, Serbanesti, Slobozia, Stana, Zamostea, Badranei, Ciomartan, Niconi, Tautesti, Gramesti, Balinesti, Verbia, Marigeni, Granicesti, Romanesti, Iacobeni, Dumbrava, Batcauti, Gropeni, Negostina, Satu Mare, Tibeni, Calafindesti, Botosenita Mare, Botosenita Mica prin intermediul firmei SC CO.CO.SRL
Daca societatea de cablu la care sunteti abonat nu are Tele M in grila de programe, atunci cereti preluarea postului. Acest lucru este gratuit.
Pentru receptionarea Tele M nu trebuie sa platiti nici un abonament si nici o alta taxa.







