"Ne crapa casele".
Este mesajul disperat al locuitorilor comunei Corni, care se plang ca masinile de mare tonaj care tranziteaza localitatea le distrug locuintele.
Ba mai mult, cetatenii sunt revoltati ca si drumul din comuna, care abia a fost modernizat, a inceput sa se strice.
Fie zi, fie noapte, zeci de mastodonti incarcati cu balast trec pe la portile cetatenilor din Corni.
mai mult
mai mult
31 August 2010
Grav accident de circulatie la Baisa!
Un tanar, in varsta de 31 de ani, din Iasi, a ajuns in stare grava la spital, dupa ce masina pe care o conducea s-a izbit frontal intr-un autoturism care circula din sens opus.
Alte trei persoane, care au suferit rani usoare in urma accidentului, au ajuns de asemenea la spital.
Totul s-a intamplat din vina ieseanului, care s-a angajat intr-o depasire neregulamentara.
mai mult
mai mult
31 August 2010
Accident de circulatie si la Leorda.
De aceasta data, un sofer mult prea grabit a apasat prea tare pedala de acceleratie si a derapat, izbindu-se de un pom de pe marginea drumului.
O persoana a ajuns la spital, iar autoturismul a fost grav avariat.
mai mult
mai mult
31 August 2010
Vesti bune pentru botosaneni!
E.ON Moldova a reluat furnizarea energiei electrice catre statiile de tratare si pompare a apei de la Bucecea, Leorda si Catamarasti, iar alimentarea cu apa a fost reluata in intreg judetul.
Si asta dupa ce, timp de cateva zile, alimentarea cu apa din acumularea Siret s-a facut cu doua motogeneratoare, dupa ce E.ON a debransat Apa Grup, din cauza datoriilor.
mai mult
mai mult
31 August 2010
Restructurari la Institutia Prefectului.
Zece angajati vor fi dati afara, iar Oficiul Prefectural din Dorohoi va fi desfiintat in baza unui ordin emis de Ministrul Administratiei si Internelor.
Masura are ca scop reducerea cheltuielilor publice.
De la 1 septembrie, la Institutia Prefectului se desfiinteaza 13 posturi.
mai mult
mai mult
31 August 2010
Peste doua milioane de lei de la Guvern pentru refacerea infrastructurii afectate de inundatii din Botosani.
Executivul a alocat doua milioane si jumatatate de lei pentru 37 de primarii din judet care au suferit pagube in urma inundatiilor de la sfarsitul lunii iunie.
Hotararea a fost luata in sedinta de Guvern de luni, iar banii vor fi folositi pentru refacerea drumurilor si podetelor.
mai mult
mai mult
31 August 2010
Controale periodice la certificate persoanele cu handicap.
In urma unui protocol, semnat intre Minsterul Administratiei si Internelor si cel al Muncii, s-a hotarat ca aceste verificari sa fie facute in fiecare luna. Decizia s-a luat dupa ce in tara au fost constatate nereguli majore in ceea ce priveste detinerea certificatelor de handicap concomitent cu permisele de conducere.
mai mult
mai mult
31 August 2010
Societatile care dau elevilor lapte si corn, luate la control.
Cu cateva zile inainte de inceperea noului an scolar, prefectul Cristian Roman a cerut ca toate societatilor care dau lapte si corn elevilor sa fie verificate.
Controalele vor fi facute de o comisie formata din reprezentanti ai Directiei Sanitar Veterinare, ai Protectiei Consumatorului si ai Directiei de Sanatate Publica, dar si un reprezentant al Instiutiei Prefectului.
mai mult
mai mult
31 August 2010
Tensiuni la nivel inalt in Prefectura.
Subprefectul Daniel Moruzi se considera marginalizat si se plange ca i se dau prea putine sarcini de serviciu.
De cealalta parte, prefectul Cristian Roman condamna atitudinea subalternului sau si spune ca acesta joaca teatru.
mai mult
mai mult
31 August 2010
Protest mai putin obisnuit la Directia de Impozite si Taxe!
Un botosanean si-a platit o parte din amenda de 700 de lei cu monede de 1 ban.
Gestul sau reprezinta o forma de protest, spune el, pentru ca a fost sanctionat pe nedrept.
Spre ghinionul casierelor, banii au fost numarati la mana pentru ca institutia avea masina de numarat fise doar de 50 de bani.
mai mult
mai mult
31 August 2010
Copiii stranierilor ajung pacientii psihologilor!
Tot mai multi copii ajung in ultima vreme la psiholog cu probleme de exprimare si comunicare. Desi au varste fragede, ei se retrag intr-o lume a lor si dau semne de depresie.
Unicul lor sprijin este psihologul care ii ajuta sa depaseasca mai usor momentul.
Ecaterina s-a nascut in Botosani si a locuit opt ani in Portugalia impreuna cu parintii.
mai mult
mai mult
31 August 2010
Nu sunt pregatite pentru iarna.
Inspectorul scolar general, Ada Macovei, a precizat in cadrul Colegiului Prefectural de astazi ca asigurarea cu combustibil in unitatile de invatamant din judet este de 50%.
Ea a adaugat ca lipsurile se regasesc in scolile din mediul rural unde incalzirea in sezonul rece se face pe baza de lemne.
mai mult
mai mult
31 August 2010
| Mergi la pagina | 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... > |
Newsletter
Ultimele Stiri

Ne gasiti la Hotel Rapsodia (ultimul etaj), la telefon 0231/53 11 01 si redactie@telembt.ro
Tele M poate fi receptionat
- direct din eter, cu o simpla antena de camera, pe canalul 35, frecventa 583 Mhz;
- in municipiul Botosani prin intermediul companiei UPC Banda UHF frecventa 671,25 Mhz si a societarii de cablu Lidas (tel.511777).
- in orasul Saveni, prin intermediul societatii TVS Saveni (tel.54.11.66)
- in orasul Darabani si comunele Concesti, Paltinis si Radauti Prut prin intermediul firmei Darmir (tel.63.13.13)
- in orasul Flaminzi si in comunele Prajeni, Copalau, Baluseni, Frumusica, prin intermediul firmei C & E CO Flaminzi (tel.55.21.25)
- in orasul Bucecea, prin intermediul companiei UPC
- in comunele Baluseni, Braesti, Cosula, Cristesti, Curtesti, Dingeni, Dimacheni, Leorda, Mitoc, Lozna, Nicseni, Mihai Eminescu, Rachiti, Roma, Sendriceni, Stauceni,Vaculesti, Ungureni si Unteni prin intermediul societatii Real TV (tel.51.05.03) - in comunele Stiubeni, Vorniceni, Vlasinesti, Hanesti, Draguseni, Cotusca, Viisoara, Radauti Prut, Avrameni, Manoleasa prin intermediul societatii TVS Saveni (tel.54.11.66)
- in comunele Stauceni, Sulita, Blandesti, Lunca, prin intermediul societatii Cable Vision Sulita (tel.573434)
- in comunele Vorona, Tudora, Vladeni, Corni, prin intermediul societatii Argus CATV (tel.53.49.44)
- in comunele Ibanesti, Cristinesti, George Enescu prin intermediul SC MEDIA VISION SRL (tel.0720.081.373)
- in comuna Suharau prin SC NET-GOUP SRL(0728.019.848)
- in comunele Broscauti, Carasa Corlateni prin SC TEOMAR SRL (0231.621.722)
- in localitatile din jud. Botosani: Varful Campului, Ionaseni, Lunca, Maghera, Pustioaia, Candesti, Stanca, Zamostea, Talpa, Mihaileni, Silauti, Paraul Negru, Rogojesti, Vladeni Dersca si din Jud. Suceava Zvoristea, Buda, Dealu, Serbanesti, Slobozia, Stana, Zamostea, Badranei, Ciomartan, Niconi, Tautesti, Gramesti, Balinesti, Verbia, Marigeni, Granicesti, Romanesti, Iacobeni, Dumbrava, Batcauti, Gropeni, Negostina, Satu Mare, Tibeni, Calafindesti, Botosenita Mare, Botosenita Mica prin intermediul firmei SC CO.CO.SRL
Daca societatea de cablu la care sunteti abonat nu are Tele M in grila de programe, atunci cereti preluarea postului. Acest lucru este gratuit.
Pentru receptionarea Tele M nu trebuie sa platiti nici un abonament si nici o alta taxa.