Mult soare. De asta am avut parte astazi pe parcursul intregii zile. La orele amiezii erau 16 grade la Botosani. Nici in noaptea ce urmeaza nu vom avea parte de temperaturi scazute. Acestea vor cobori doar pana la 7 grade Celsius.
Ziua de vineri ne aduce de asemenea o vreme predominant frumoasa. Cerul va fi variabil la senin, iar vantul va sufla slab pana la moderat din Sud.
mai mult
mai mult
29 Aprilie 2010
Cel putin zece zile de repaos total pentru Matei si Vasvari!
Cele doua piese de rezistenta in formatia lui Cristi Popovici risca chiar sa nu mai intre pe teren pana la finele returului din cauza unor accidentari suferite in urma cu cateva etape.
Vasvari este suspect de hernie, iar Matei de ruptura musculara.
mai mult
mai mult
29 Aprilie 2010
Umilite de nemtence!
Fetele de la Pro Volei au pierdut, aseara, partida amicala disputata in compania formatiei de divizia A, Unic Piatra Neamt cu scorul de 4-0.
Partida, ce a avut loc in Sala Polivalenta Elisabeta Lipa, a fost una la discretia oaspetilor care au facut lectie cu botosanencele, ce inca viseaza la promovarea in primul esalon.
mai mult
mai mult
29 Aprilie 2010
Turneul final de volei feminin pentru promovarea in prima divizie va avea loc la Botosani.
Potrivit deciziei Federatiei Romane de Volei, in perioada 7-9 mai, in Sala Polivalenta Elisabeta Lipa se vor disputa meciurile de volei pentru promovarea in liga I.
mai mult
mai mult
29 Aprilie 2010
S-au stabilit cele opt echipe botosanene care vor juca in sferturile Cupei Romaniei.
Ieri, in faza judeteana a optimilor cupei, CS Darabani a invins formatia FC Concesti cu scorul de 2 la 1, FCM Dorohoi a umilit echipa Nord Star Pomarla cu scorul de 6 la 0, iar FC Paltinis a castigat la limita, scor 2-3 partida cu Arsenal Havarna.
mai mult
mai mult
29 Aprilie 2010
Criza de medici poarta copiii bolnavi intre spitale!
Zilnic, zeci de parinti sunt nevoiti sa umble cu copiii pe la mai multe spitale din cauza faptului ca Spitalul de pediatrie are doar un medic pentru fiecare specialitate.
Grav este faptul ca, atunci cand acestia se afla in concediu, spitalul ramane descoperit, iar micutii cu afectiuni grave sunt transferati la clinicile din Iasi.
mai mult
mai mult
28 Aprilie 2010
Concediile medicale verificate la domiciuliu!
Botosanenii care vor avea nevoie de repaus medical s-ar putea trezi la usa, incepand de luna viitoare, cu politisti si inspectori ai Casei Judetene de Asigurari.
Acestia vor verifica, astfel, daca angajatii aflati in concediu sunt cu adevarat bolnavi sau au obtinut documente fictive.
mai mult
mai mult
28 Aprilie 2010
Vacante gratuite pentru botosanenii care se vor reusi sa se lase de fumat!
Cu asta se vor alege cei care se vor inscrie in campetitia internationala pentru renuntare la fumat "Quit &Win" care se va desfasura luna aceasta in toate judetele din tara.
Actiunea este organizata de Institutul National de Sanatate Publica in parteneriat cu Asociatia pentru Educatie Sanatate si Familie.
mai mult
mai mult
28 Aprilie 2010
A fost ziua impartirii banilor la Consiliul Judetean.
Nu mai putin de doua milioane si noua sute de mii de lei au fost alocati catre diverse obiective de interes major pentru judet.
Este vorba de lucrari la drumurile judetene si expertize si proiectari pentru investitii viitoare.
mai mult
mai mult
28 Aprilie 2010
Consilierii judeteni au intins o mana de ajutor primariei din Darabani.
La un pas de a pune lacatul pe usa, administratia publica locala a primit astazi sprijin financiar din fondul de rezerva al Consiliului Judetean.
Bani au primit si alte unitati administrativ- teritoriale care se confrunta cu mari dificultati financiare.
Suma totala alocata din fondul de rezerva depaseste un milion si patru sute de mii de lei.
mai mult
mai mult
28 Aprilie 2010
Sef cu acte in regula la Memorialul Ipotesti.
Miluta Jijie a fost validat, astazi, in sedinta de
Consiliu Judetean, in functia de director.
Concursul a avut loc la inceputul lunii aprilie, Jijie fiind de altfel singurul candidat.
mai mult
mai mult
28 Aprilie 2010
Prefectura vine in sprijinul primarilor din judet, pentru organizarea recensamantului populatiei si al locuintelor.
In incinta Prefecturii a fost deschis un birou, unde vor lucra timp de 12 ore pe zi, specialisti din cadrul Institutiei Prefectului si ai Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara.
mai mult
mai mult
28 Aprilie 2010
| Mergi la pagina | < 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... > |
Newsletter
Ultimele Stiri

Ne gasiti la Hotel Rapsodia (ultimul etaj), la telefon 0231/53 11 01 si redactie@telembt.ro
Tele M poate fi receptionat
- direct din eter, cu o simpla antena de camera, pe canalul 35, frecventa 583 Mhz;
- in municipiul Botosani prin intermediul companiei UPC Banda UHF frecventa 671,25 Mhz si a societarii de cablu Lidas (tel.511777).
- in orasul Saveni, prin intermediul societatii TVS Saveni (tel.54.11.66)
- in orasul Darabani si comunele Concesti, Paltinis si Radauti Prut prin intermediul firmei Darmir (tel.63.13.13)
- in orasul Flaminzi si in comunele Prajeni, Copalau, Baluseni, Frumusica, prin intermediul firmei C & E CO Flaminzi (tel.55.21.25)
- in orasul Bucecea, prin intermediul companiei UPC
- in comunele Baluseni, Braesti, Cosula, Cristesti, Curtesti, Dingeni, Dimacheni, Leorda, Mitoc, Lozna, Nicseni, Mihai Eminescu, Rachiti, Roma, Sendriceni, Stauceni,Vaculesti, Ungureni si Unteni prin intermediul societatii Real TV (tel.51.05.03) - in comunele Stiubeni, Vorniceni, Vlasinesti, Hanesti, Draguseni, Cotusca, Viisoara, Radauti Prut, Avrameni, Manoleasa prin intermediul societatii TVS Saveni (tel.54.11.66)
- in comunele Stauceni, Sulita, Blandesti, Lunca, prin intermediul societatii Cable Vision Sulita (tel.573434)
- in comunele Vorona, Tudora, Vladeni, Corni, prin intermediul societatii Argus CATV (tel.53.49.44)
- in comunele Ibanesti, Cristinesti, George Enescu prin intermediul SC MEDIA VISION SRL (tel.0720.081.373)
- in comuna Suharau prin SC NET-GOUP SRL(0728.019.848)
- in comunele Broscauti, Carasa Corlateni prin SC TEOMAR SRL (0231.621.722)
- in localitatile din jud. Botosani: Varful Campului, Ionaseni, Lunca, Maghera, Pustioaia, Candesti, Stanca, Zamostea, Talpa, Mihaileni, Silauti, Paraul Negru, Rogojesti, Vladeni Dersca si din Jud. Suceava Zvoristea, Buda, Dealu, Serbanesti, Slobozia, Stana, Zamostea, Badranei, Ciomartan, Niconi, Tautesti, Gramesti, Balinesti, Verbia, Marigeni, Granicesti, Romanesti, Iacobeni, Dumbrava, Batcauti, Gropeni, Negostina, Satu Mare, Tibeni, Calafindesti, Botosenita Mare, Botosenita Mica prin intermediul firmei SC CO.CO.SRL
Daca societatea de cablu la care sunteti abonat nu are Tele M in grila de programe, atunci cereti preluarea postului. Acest lucru este gratuit.
Pentru receptionarea Tele M nu trebuie sa platiti nici un abonament si nici o alta taxa.